Antologie Valeriu Drumes 2025

321 pădurea/ plete ude și verzi/ râde și plânge pădurea/ să nu te pierzi”. Și acum mă urmăresc versurile acestea prin implicația lor profund-existențială și le consider, prin structura lor, involuntar postmoderne. Mă mai obsedează și azi dorința de a cunoaște pe autorul (sau pe autoarea) acestor versuri. De atunci, însă, nu i-am mai întâlnit semnătura. – Și acum să glisăm în timp... Să ne apropiem de alt moment al biografiei tale. Spuneai, mai înainte, că te-ai „îmbolnăvit” de poezie... Probabil, de aici, și titlul volumului tău de debut, Cîntece de vindecare , din 1981. În fapt, cum s-a petrecut „vindecarea” în acest răstimp? cum te tratai împotriva „bolii”? – Păi, de fapt, nu făceam nimic deosebit, totul era doar o căutare obstinată a unei armonii interioare. Simțeam că poezia putea fi un vehicul spre dobândirea acelei armonii interioare. – Și, totuși, sper că nu greșesc, dacă îți amintesc că, în biografia ta, a existat un moment aparte... Mă gândesc la întâlnirea cu cenaclul „Pavel Dan”... – Contactul cu gruparea de la „Pavel Dan”, prin tine, în anii `78, `79, unde – pot spune – am descoperit fermentul poeziei novatoare la acel timp, într-adevăr m-a marcat. Am intuit, de la bun început, în nucleul poeților de la „Pavel Dan”, din anii ’80, avangarda poeziei numite, mai târziu, optzecistă. – Mai concret, ce te-a surprins la acestă grupare avangardistă – cum o numești – din acel moment? – Surprinzătoare mi s-a părut, la „Pavel Dan”, o simbioză benefică dintre un autodidacticism substanțial și o elevație de tip universitar. În schimbul de opinii, în aprecieri, în comentariul literar. Valoroase erau, mai ales, discuțiile din birturile în care ne opream, mai apoi, după întâlnirile de cenaclu, discuții continuând dezbaterea de idei, firește, într-o notă boemă, aparte, tipic paveldanistă. Aici se stabileau ierarhii literare, mai aproape de adevăr, decât cele oficiale... Aici se proiecta, mai mult sau mai puțin idealist, viitorul literaturii române... – Ce „personaje” de la „Pavel Dan” ți-au atras, într-un fel sau altul, atenția? – În primul rând Ion Monoran, pe care l-am cunoscut la colț de stradă, prezentat de... Eugen Bunaru. La prima vedere, fizionomia lui Ion Monoran, în ciuda pletelor care îl particularizau, mi s-a părut, nu știu de ce, apoetică.