Antologie Valeriu Drumes 2025

320 – Dar care sunt, de fapt, poeții, prin care ai descoperit tu poezia? – Printre primii poeți, din a căror poezie am învățat sau prin care am descoperit eu însumi poezia, au fost Anton Pann și George Coșbuc, pe care i-am aflat în modesta bibliotecă a tatălui meu... Erau, de fapt, două cărți rătăcite acolo, printre alte cărți cu conținut pragmatic. – Personal, îmi amintesc, că prin anii `60, `70, îți vedeam numele, mai precis pseudonimul, neștiind cine se ascunde în spatele lui, la „Atelierul literar” girat de Geo Dumitrescu în „România literară”... – Da, așa este. Trimiteam texte, în paralel, la „Familia” și la „România literară ” , texte dintre care unele mi se publicau. Îmi amintesc că la „Familia” răspundea, la poșta redacției, ȘtefanAugustin Doinaș. Satisfacția supremă, dar și perdantă pentru mine, era atunci când vedeam la rubrica respectivă apariția câte unui grupaj de poezii al vreunui alt debutant. De altfel, mi-au rămas în memorie două nume de referință, (ca și criteriu valoric), în materie de debut: Gheorghe Azap, în „ România literară ” , prezentat de Geo Dumitrescu și George Vulturescu, în „Familia”, lansat de Ștefan Augustin Doinaș. Aceste momente de referință m-au stimulat. Adevărul e că, pe atunci, eram „terorizat” de poezie. De la optsprezece ani, de la absolvirea liceului și până după terminarea facultății, am trăit cu ideea că poezia este – știu că mă repet – suprema realizare spirituală și existențială în viață și că eu nu mă puteam, de fapt, ridica la această altitudine. Ceea ce făceam eu, pe atunci, erau doar exerciții de poezie. Practicam un fel de atletism al poeziei. Am ajuns cu această obsesie până la faptul că, prin anul III, mă emasculam în dorința să scriu poezie... Locuiam într-un cămin studențesc și-mi amintesc că stăteam non-stop, câte două, trei zile, în cameră, în pat, fumam în neștire, aruncam chiștoacele de țigară sub pat și scriam, „concepeam” versuri anoste, pe care le credeam geniale... – Când te-ai trezit din această transă? – Când mi-a apărut prima poezie în „Gazeta literară” – momentul pe care ți l-am amintit – și când am făcut comparație cu ceilalți debutanți, mult mai valoroși... sau așa mi se părea mie... Bunăoară mi-au rămas în minte câteva versuri semnate: Ane Miral. Probabil era un pseudonim, care mi se părea superb și pe care nu l-am mai întâlnit după aceeea. Iată versurile pe care, de altfel, le-am considerat eu, atunci, cele mai promițătoare: „Leagănă plete