Antologie Valeriu Drumes 2025

127 *** Străvăd „surâsuri fără număr ale valurilor mării” și mă revăd pe litoral cu Hávlicu , vechi prieten, singurul dintre colegii de școală cu care mai păstram legătura; el, emigrat în Germania, de o brumă de ani, mă căuta de fiecare dată când revenea în țară. La mare, vara – noi doi, într-un concediu, proaspăt școliți, holtei clocotind de viață, dornici de cuceriri rapide pe plajă. Ne-a găzduit, la marginea unui cătun, o familie modestă, din a cărei grădină luam, dimineața sau seara, o roșie ori un ardei, drept răsplată pentru ajutorul dat de Hávlicu (la insistențele mele, dar fără tragere de inimă) puștiului gazdei, corigent la fizică. Am dus-o astfel preț de-o săptămână, mai cu tachinări, mai cu bombăneli, când, într-o dimineață, amicul meu sătul de sâcâiala zilnică, și-a luat sacoșa și salteaua pneumatică, plecând fără mine la plajă; nu ne-am văzut toată ziua; a trecut noaptea și în zori apare Hávlicu , povestind cum și-a petrecut noptea pe plajă, cu o jună poloneză; n-am spus nimic, am zâmbit, bucurându-mă de revenirea lui.