Antologie Valeriu Drumes 2025

117 *** Mă-ntreb (vă-ntreb) – sufletul nu-i, oare, un aparat de fotografiat gânduri, sentimente, stări misterioase, dorințe – invizibile pentru biet ahotnicul ochi? – surprinse, absorbite de stranii lentile, din vălmășagul celor ce-și împletesc existența cotidiană cu nerostitele lor necazuri, bucurii, sfâșieri intime, furii, revolte ori revelații. Făpturi ce par să respire un calm olimpian, purtând în tăcere o disperare ascunsă – unii, alții – o fericire zăgăzuită. Cuvinte, gânduri imprimate pe veci în eterica memorie salină, întâlnindu-se, îmbrățișându-se tandru cu ale celor ce acum pășesc pe urmele lor – a eudemoniei prevestitoare repetiție. Cine pe cine contemplă?... Din fotografie, ei prind viață brusc, se-apropie, ne cercetează ca pe figuri de panopticum.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=