Antologia LitVest 2023

39 Zeetza Dar cine gonește prin noapte şi vânt? Un tată călare cu fiul plăpând. În brațe îşi ține copilul cuprins Şi brațul se strânge mai cald, într-adins. 3 J.W. Goethe Fiul meu nu vorbește. Când a împlinit un an, chiar la prima lui aniversare, stăteam cu toții în jurul mesei și așteptam să vorbească. Gângurea, scotea sunete explozive simple, baa, guu, pau, chiar și bang, dar nu vorbea. Ne-am zis că e din cauza fricii pe care o simțise în pântecul mamei, care se ghemuia îngrozită de ex - plozii sau de schimburile de focuri. Nu știu exact. După încă șase luni, am început să ne facem probleme. Dacă principala ta grijă e să rămâi în viață, nimic altceva nu mai are rost, nimic altceva nu mai are sens. Grija asta le îneacă pe toate cele - lalte, care devin un zumzet abia auzit, înecat de teamă. Pe casa noastră a căzut un proiectil. Pe alte case, au căzut alte proiectile. Soția mea a spus că poate fiul nostru suferă de sindromul Einstein, va începe să vorbească târziu, dar se va dovedi un geniu. I-am replicat că nu mai putem trăi cu teama de explozii și gloanțe. Soția mea este fragilă și bolnăvicioasă, dar nu se lasă. Am iubit-o din prima clipă. Fără forța ei de femeie, nu am avea nimic în casă, nici măcar casa care a fost lovită de proiectil. Am luat aurul familiei și toți banii economisiți, i-am înfășurat într-o eșarfă și mi-am legat-o în jurul taliei. Stăteam destul de bine, pot spune. Am luat un autobuz care ne-a dus departe de casă, departe de bombe. Așa a început călătoria noastră spre un loc unde nu aveam de gând să ajung. Dar acum e altceva. Trebuie să mergem cât mai departe, să ieșim din raza de acțiune a rachetelor și a șuieratului lor mortal. Ruda noastră, unchiul soției mele, s-a mutat în Elveția cu ani în urmă. Ne-a trimis două cărți poștale minunate, cu munți parcă lipiți unii de alții, sclipind în soare. Pe atunci, țara aceea ni se părea grozavă și foarte îndepărta- Versuri din poemul Regele ielelor , tradus în limba română de N. Argintescu-Amza (n. tr.). 3

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=