Antologia LitVest 2023

173 Nu mai poate dura mult până începe şi la voi. Cubuleţele de pământ sar zi şi noapte ca dopurile de şampanie de pe răposaţii pe care-i învelesc. Cele acoperite de iarbă prea uscată se aprind şi luminează ca trasoarele. Al meu cel puţin aşa s-a aprins. Noi, sinucigaşii, ne-am trezit fiecare aşa cum ne-am făcut felul. Unul cu un cuţit în inimă, altul cu glonţul în creier, altul cu venele deschise. Însă se lucrează din greu la imagine. Eu am primit acelaşi maiou flendurit în care m-am spânzurat şi te aştept tot cu ştreangul la gât, dar rafiei i s-a poruncit să înflorească, iar Dumnezeu pictează fluturi pe fiecare petală din ştreangul de flori, atent de parcă mi-ar fi cel mai bun prieten bărbierindu-mă pentru nuntă”.