Antologie Valeriu Drumes 2025

7 Notă asupra ediției Această antologie reunește toate cele șase volume de poezie ale lui Valeriu Drumeș, în ordinea apariției lor, oferind o perspectivă integratoare asupra operei acestuia. Ea mai cuprinde un dialog între poet și Eugen Bunaru, consemnat inițial în revista „Orizont” (nr. 12, decembrie 2000); precum și câteva pagini de manuscris fotocopiat (poezii din volumul cu Diogene ), oferite de soția autorului, doamna Angela Mustețiu. Acest titlu, al zecelea din colecția Retroscript , continuă proiectul Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”, de recuperare a unor autori timișoreni intrați în uitare. În redactarea textului am păstrat punctuația primelor ediții, corectând doar unele erori și aducând la zi ortografia.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=