Antologie Valeriu Drumes 2025

134 *** Sunt eu cel ce stă singur pe țărm, contemplând orizontul; o conexiune inversă l-a transpus în creierul și inima mea pe bărbatul îndepărtat ce viază în mine. Simt în adâncul meu cum vibrează iubirea lui pentru femeia mândră care-l ignoră. Ar vrea (o, cum ar vrea!) să cadă-n genunchi în fața ei și să-i spună: „Uimitoare grație, dulce arătare, robul tău sunt!” Zile și nopți – nici hrană, nici somn, doar stropul de apă al penitenței. ...Și cântecul neogoit îi murmură-n suflet: „Vilja, o, Vilja, lasă-mă să fiu iubitul tău!”