Antologia LitVest 2023

49 O ruină Poate să fi fost o moară, un hambar sau o gospodărie dărăpănată pe lângă care am trecut prima oară cu mașina acum vreo șaizeci de ani și, cu ochiul meu ager, am iscodit prin cadrul gol al unei uși, ferigile ciufulite și măcrișul cu flori roșii ai copiilor de vârsta mea, trimiși la joacă în zăpadă, bulgării lor, semne inconfundabile pe întinderea fără margini. Rămasă fără geamuri, fără acoperiș, pitită la adăpostul primului deal dintr-un lanț care se întindea până în Mexic – o țară în care încă speram să călărim iute ca fulgerul, încă speram să ne retragem după jaf –, această ruină evocă nu doar imaginea derulată cu încetinitorul a unei pajiști cosite pentru un centru comercial, ci și soarta celor mulți care aveau să fie catalogați și recatalogați în următorii șaizeci de ani. Peisajul este atât de marcat de schimbare, de neajunsurile procesului de pace, de bungalourile improvizate, de parcurile eoliene pe care le tolerăm resemnați, atât de vizibil însemnat de toate transformările suferite încât pentru copiii chemați în casă de la joaca în zăpadă, urzicile aproape la fel de înalte cât zidul ei despărțitor, o ruină pare a fi singurul lucru neatins.