Antologia LitVest 2023

170 erau dulci ca zahărul. Ca Søren. Ca vodca. Una din lumile alea perverse care-ți dau iluzia că poezia chiar există și contează. În care gâtul știe că-i spânzurabil și cântă de fericire. În care mintea e plină cu zahăr și răutăți și știe că într-o zi și ziua asta orbitoare va fi reală și va fi aceeași casă de nebuni. Gâtule spânzurabil, inimo de vodcă și zahăr – știu, cărați tone zilnic și vă tot abateți de la poezie. Liniștiți-vă însă, vă jur pe cuierul în care agăț dimineața hăinuța lui Sebastian la grădiniță: într-o zi, vodca și Kierkegaard nu vor mai exista. Vom fi omizi bătrâne. Nu voi mai suferi.