Antologia LitVest 2023

12 reîntoarcerii la umanitate după animalice chinuri și umilințe. Ca o înălțare a omu - lui, drept recompensă a credinței și a rezistenței. Când paznicul lovi cu cheile în țevi, nu auzi nimeni. Sunetul cheilor se opri fără ecou și fără efect. Îl cuprinse o vagă neliniște, ceva se întâmplă. Deschise ușa Camerei 1 Biserică. Ochii tuturor deținuților se ațintiră asupra lui. Parcă nimic nu se schimbase aici. Singur, Maestrul continua dirijatul, dar nici nu se uită la nebun. Așa dirija el aproape în fiecare zi. Adulmecă în jur schimbarea, căuta înțelesurile. Muzica nu-l evită, îl în - conjură și-l invită la un dans macabru, zglobiu. Fără să vrea, își mișcă mâinile și picioarele, se înfurie. Trezi zâmbete. Paznicul întoarse capul cu ochi fioroși. Cine? Unde? Aținti urechea să prindă vinovatul. Peste tot și toate, un cântec viu, cu tril bogat de păsări acum, de parcă aici e pajiște în floare, nu închisoare. Niciun deținut nu se mișca, unii aveau ochii închiși. Îngerii cântau nevăzuți. Muzica răsună tot mai tare. Undeva, foarte aproape. Paznicul nu înțelegea nimic. – Cine cântă? întrebă el mai degrabă pentru a-și ascunde frica. Se făcu că ascultă, întinse o ureche, de parcă muzica ar fi doar un șopot. – Unde? țipă el. Cine? – În pieptul matale cântă sufletul, șopti cineva din penumbră. Paznicul se sperie și mai mult, exact asta bănuia și el, simți că așa este, își dădu seama că auzi adevărul, închise ușa și o luă la fugă înspăimântat. Cântecul continuă, cucerind noi teritorii. Întreaga închisoare cânta, îi legă - na pe toți în acorduri feerice și le vindeca rănile multe. Apoi, cântecul ieși din în - chisoare și ajunse în oraș, la casele oamenilor, care ascultau fermecați. Istoria cânte- cului aceluia și poveștile supraviețuitorilor există și azi...